CONCEDIEREA  NELEGALA A  SALARIATULUI

I.Notiunea si formele concedierii

Potrivit codului muncii concedierea reprezinta incetarea contractului  de munca din initiativa angajatorului. Aceasta se poate dispune pentru motive ce tin de persoana salariatului sau pentru motive ce nu tin de persoana salariatului. De asemenea concedierea poate fi individuala sau colectiva. In acest articol ne propunem sa analizam efectele si legalitatea concedierii individuale.

II. Interdictiile concedierii

Interdictiile cu caracter permanent au in vedere interzicerea concedierii pe criterii de sex , orientare sexuala , rasa culoare , religie ,etnie ,optiune politica origine sociala , handicap sau responsabilitate familiala  , apartenenta ori activitate sindicala. Interdictiile cu caracter temporar se manifesta prin interzicerea angajatorului de a-i concedia pe salariatii care se afla in situatii  ce nu permit, avand in vedere natura  acestora pierderea locului de munca  .

Acestea se manifesta prin imposibilitatea desfacerii contractului de munca pe durata  incapacitati temporare de munca constata prin certificat medical potrivit legii , pe durata concediului pentru carantina, pe durata graviditatii femei salariate numai in masura in care angajatorul a luat cunsotiinta de acest fapt anterior  emiterii deciziei de concediere , pe durata concediului de maternitate la care femeia salariata are dreptul potrivit legii , pe durata concediului pentru cresterea copilului pana la varsta de 2 ani iar in cazul copilului cu handicap pana la varsta de 3 ani , pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani iar in cazul copilului cu handicap pentru afectiuni intercurente pana la implinirea varstei de 18 ani  pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat si  pe durata efectuarii concediului de odihna.

La toate acestea se adauga  potrivit  OUG 96/2003 si interdictia angajatorului de a dispune incetare raporturilor de munca in  cazul salariatei gravide, care a născut recent sau care alăptează din motive ce au legătură directă cu starea sa.

Nerespectarea acestor interdictii precum si a celor reglementate prin legi speciale duce la nulitatea deciziei de concediere deci suntem in prezenta unei concedieri nelegale.

III. Concedierea pentru motive ce tin de persoana salariatului

Aceasta forma de concediere poate avea loc potrivit Codului muncii intr-o prima situatie  in momentul in  care  care  salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii  ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara. Toate aceste conditii de concediere ca sanctiune  presupun obligatoriu o cercetare disciplinara prealabila in condiile legii asa cum vom arata in continuare.

Ne propunem sa vedem ce se intelege prin abatere disciplinara grava sau abateri repetate  de natura sa duca la incetarea contractului de munca din initiativa angajatorului.

Abaterea disciplinara grava  nu este definita de Codul muncii aceasta fiind apreciata  in raport cu gravitatea faptei  săvârşite de salariat având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia şi circumstanţele personale ale făptuitorului: împrejurările în care fapta a fost săvârşită,  gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

De asemenea regulamentul intern trebuie sa cuprinda  dispozitii privind abaterile disciplinare si sanctiunile aplicate iar in anumite statute disciplinare pot fi enumerate exemplificativ abaterile grave .

In masura in care salariatul obligat sa respecte regulamentele interne si alte asemenea institutii de reglementare a desfasurarii muncii in unitate, a luat la cunostiinta de ceea ce inseamna o abatere disciplinara grava si a incalcat prevederile unitare si legale savarsind acesta fapta , lucrurie sunt mai simple in ce priveste caracterul de gravitate - acesta fiind deja reglementat. Singura aparare pe care o poate intenta salariatul este diminuarea sau dovedirea inexistentei culpei acestuia. In masura in care abaterea disciplinara grava nu este definita, aceasta se analizeaza asa cum am aratat mai sus dupa imprejurari , gradul de vinovatie a faptuitorului , circumstante personale etc.

Daca  aceste elemente analizate nu presupun luarea masurii extreme a desfacerii contractului de munca , decizia de concediere poate fi atacata in instanta si anulata ca nelegala , salariatului putandu-i-se aplica o sanctiune mai putin grava cu ar fi avertismentul sau diminuarea salariului.

Abaterile disciplinare repetate constituie incalcarii ale  disciplinei muncii a regulamentelor interne , a contractului  individual de munca  sau a contractului colectiv de munca. Acestea trebuie sa fie in numar de cel putin doua (legiutorul indicand  pluralul – abateri) si trebuie sa rezulte din savarsirea acestora, carcterul de recidiva al salariatului.

Pentru analiza legalitatea deciziei de concediere din prisma recidivei este necesar in opinia noastra ca anagajatorul sa il fi sanctionat in trecut  pe angajat pentru o abatere sau mai multe , sanctiune  constatata  printr-un inscris (proces verbal).

In fine caraterul repetat al faptelor poate fi dovedit si cu alte  mijloace  de proba  fara sanctionarea scrisa anteriora  insa inexistenta imediata a unei reactii promte din partea angajatorului prin indentificarea faptei si  sanctionarea imediata a angajatului, poate sa reliefeze un grad de pericol social  disciplinar mai mic sau inexistent pentru a se lua  masura cea mai grava a concedierii.

Practic daca abaterile sunt minore si  nu reflecta un grad mare de culpa al salariatului avand consecinte minore acestea nu pot duce la concedierea salariatului iar daca aceasta s-a dispus  poate fi anulata de catre instanta pentru nelegalitate. Spunem acest lucru deoarece in practica o mare parte din concedieri sunt abuzive si nu au la baza motive temeinice iar angajatorii de putine ori aplica sanctiuni mai putin severe.

Un alt motiv al concedierii pentru situatii ce tin de persoana salariatului apare atunci cand prin decizia  organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.

Si acest motiv trebuie sa fie temeinic adica inaptitudinea fizico-psihica constatata obligatoriu de organele medicale competente trebuie sa il impiedice in mod exclusiv  pe angajat sa isi indeplinesca atributiile de serviciu asa cum sunt descrise in contractul de munca si in fisa postului, in caz contrar concedierea  fiind nelegala.

Angajatorul nu este obligat sa il concedieze pe salariat  dar daca a dispus acesta masura  are obligatia conform art. 64 din Codul muncii sa ii propuna   salariatului  un alt post vacant corespunzator  pregatirii sale profesionale sau capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii iar daca nu dispune de un loc vacant este obligat sa solicite sprijinul agentei teritoriale a fortei de munca in vederea distribuirii salariatului.

Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului  pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit. In cazul in care salariatul nu isi manifesta consimtamantul in termenul de 3 zile lucratoare  precum  si dupa notificarea cazului catre agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca , angajatorul poate dispune concedierea salariatului cu respectarea termenului de preaviz conform art. 73 Codul muncii.

Nerespectarea acestor dispozitii face ca decizia de concediere sa fie lovita de nulitate. 

Concedierea salariatului pentru acest motiv nu este imputabilă salariatului, astfel încât acesta poate beneficia de anumite drepturi prevăzute de clauzele contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi celelalte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare (de exemplu, dreptul la indemnizaţie de şomaj, dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu prevăzute de lege).

Concedierea pentru necorespundere profesionala poate avea loc atunci cand salariatul nu mai corespunde profesional locului de munca in care este incadrat si se reflecata prin necunoasterea sau  insuficienta stapanire a regulilor si activitatilor specifice unei meserii. Un nou criteriu adus de legea 40/2011 de modificare a Codului munci, in interesul angajatorului, consta in  posibilitatea periodica de evaluare profesionala a salariatului  in activitatea sa.

Daca se constata in mod temeinic si legal respectandu-se intocmai criteriile  angajatorului de evaluare care nu trebuie exercitate in mod abuziv si trebuie aduse obligatoriu la cunostiinta salariatului, ca angajatul  nu mai corespunde profesiunal postului pe care este incadrat  acesta poate fi concediat.

Si in acest caz salariatul  beneficiaza de protectie in sensul oferirii unui posibil loc de munca  vacant in unitate pentru care poate opta in trei zile de la comunicare sau dupa caz de sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca si are dreptul la preaviz care nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare. Nerespectarea acestor conditii duce la cezurarea cu succes in fata instatei de judecata a deciziei de concediere. Un alt motiv de concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului il constituie  arestarea acestuia pentru o perioada mai mare de 30 de zile. Nu il vom analiza intru-cat se intalneste destul de rar in practica.

IV. Concedierea individuala  pentru motive ce nu tin de persoana salariatulului

Potrivit  art. 64 din Codul muncii  concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa .

Acesta cauza trebuie sa existe in realitate, angajatorul neputand invoca un motiv fictiv care are lagatura cu persoana salariatului . Astfel de cauze constau in imposibilitatea economica constatata de a mentine un anumit post sau mai multe posturi in functiune , retehnologizare , reducerea activitatii, imposibilitatea platii salarilor  etc. Toate aceste motive trebuie sa fi reale si sa aiba ca urmare necesitatea desfiintarii postului. Angajatorul are libertatea  de apreciere a motivelor de desfiintare de post insa  măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale, trebuie să aibă la bază o cauză reală şi serioasă şi să respecte procedura reglementată de Codul muncii.

Legalitatea măsurii de concediere poate fi cenzurată de instanţa de judecată in practica intalnindu-se deseori abuzuri in acest sens .

Un exemplu in sensul aratat il constituie desfiintarea si apoi reinfiintarea imediata a postului respectiv sau schimbarea denumirii postului , masuri care nu pot fi temeinice pentru a opera concedierea reglementata de art. 65 Codul muncii. Un element  discutabil in cauza il reprezinta obligarea si in acest caz  a angajatorului la propunerea unui loc de munca vacant angajatului concediat precum si solicitarea sprijinului agentiei de ocupare a fortei de munca .Unele instante s-au pronuntat afirmativ.

 

V. Decizia de concediere     

Aceasta reprezinta un act unilateral al angajatorului prin care intelege sa comunice  angajatului  incetarea contractului de munca din motivele enumerate mai sus. Pentru concedierea  pentru motive ce tin de persoana salariatului mai putin cel disciplinar , angajatorul este obligat sa emita decizia  in 30 de zile de la data constatarii cauzei concedierii.In cazul deciziei de concediere pe criterii disciplinare (abaterile) asa cum le-am prezentat mai sus , angajatorul trebuie sa respecte dispozitiile art.263 – 268 Codul muncii.

Decizia de concediere  se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta. Deasemenea, potrivit art. 74, decizia de concediere  se comunica in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea , durata preavizului , criteriile de stabilire a ordinii prioritatii in cazul concedierilor colective , lista tuturor posturilor  disponibile in unitate si termenul in care salariatii pot sa opteze pentru a ocupa un loc  de munca vacant in conditiile art. 64 Codul  muncii.

Mai mult salariatii concediati din motive ce tin de persoana lor (mai putin cel disciplinar )  precum si cei concediati din motive neimputabile  lor au dreptul la preaviz  ce nu poate fi  mai mic de 20 de zile lucratoare. Fac exceptie de la prevederile  de mai sus persoanele concediate pe temeiul necorespunderii profesionale  care se afla in perioada de proba .

In cazul concedierii ca sanctiune disciplinara  este obligatorie  cercetarea disciplinara prealabila , inainte de luarea deciziei de concediere  sub sanctiunea nulitatii acesteia (a deciziei) .

In acest sens este obligatoriu ca salariatul sa fie convocat in scris  de catre un imputernicit al angajatorului in a realiza cercetarea disciplinara  aratandu-se obiectul data si locul intrevederii . Este absolut necesar ca instiintarea  sa ajunga la salariat prin mai multe mijloace de comunicare cum ar fi luarea de semnatura , scrisoare cu confirmare de primire  etc. Unele instante au admis ca si posta electronica(mailul) poate fi un astfel de mijloc.

Importanta comunicarii si a prezentarii angajatului la cercetare  sunt primordiale pentru ca lipsa fara motiv a salariatului da dreptul  angajatorului sa treaca peste cercetarea prealabila. Daca insa comunicarea a fost viciata din culpa angajatorului si nu s-a efectuat cercetarea in cauza , decizia de concediere este nula.

In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Cercetarea prealabila trebuie dispusa in  mai putin  de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei , termen in care poate aplica sanctiunea disciplinara fara a deveni caduca.

Decizia de concediere disciplinara trebuie sa contina descrierea faptei care constituie abatere disciplinara ,  precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea,  temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, termenul in care sanctiunea poate fi contestata si instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

Nesocotirea acestor conditii de baza are ca urmare o concediere nelegala iar salariatul o poate contesta la instanta competenta si poate obtine reintegrarea pe post precum si daune materiale constand in restituirea drepturilor salarilale  cu dobanda legala si cu respectarea indicelui de inflatie pana la data reintegrarii pe post precum si daune morale.

Articol  redactat de avocat Mihaileanu  Florian  Sebastian

 

*****

 

INREGISTRARILE ELECTRONICE –

MIJLOACE DE PROBA IN DREPTUL COMERCIAL

 

Inregistrarea electronica este definita in doctrina ca fiind un document informatic care realizeaza o dematerializare a informatilor care sunt stocate pe suport electronic iar la nevoie sunt reproduse pe suport de hartie

Cea mai larga raspandire o are posta electronica care  este un mijloc deseori folosit de catre comercianti in comunicarea dintre acestia sau cu clienti(consumatori de produse si servicii)  in relatiile comerciale.

Astfel comerciantii folosind  emailul incheie conventii  comerciale  intre  parti aflate la distanta prin procedura oferta – acceptare,  modifica anumite  clauze stabilite prin contracte , informeaza cocontractantul sau consumatorul despre obiectul obligatiei asumate , despre detalii privind calitatea  produselor si serviciilor  prestate , despre  termene de plata si multe alte asemenea informatii .

Ne  punem problema din punct de vedere juridic care este valoarea probatorie a  inregistrarilor electronice care capata un rol tot mai important in relatiile comerciale.

In jurisprudenta judecatorii apreciaza sau trebuie sa aprecieze cu prudenta aceste mijloace de proba nereglementate expres in Codul comercial , avand in vedere faptul ca pot fi usor contrafacute  sau trucate , nu se poate sti intotdeauna  cu exactitate  in lipsa coroborarii cu  alte probe , cine este expeditorul sau destinatarul, daca este intr-adevar  partea aflata intr-un litigiu sau daca sunt sau nu probe preconstituite .

Dreptul roman a venit intampinarea progresului tehnic cu doua legi cu rezonanta in domeniu si anume Legea 455/2001 privind semnatura electronica si Legea 365 /2002 privind comertul electronic.

Legea 365/2002  in speta articolul 7 alin. 1 prevede faptul ca , contractele incheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaste contractelor atunci cand sunt intrunite toate conditiile cerute de legea speciala pentru validitatea acestora. Astfel pentru validitatea contractelor incheiate prin mijloace electronice nu este necesar consimtamantul prealabil al partilor pentru a utiliza mijloacele electronice insa proba incheierii contractelor este supusa dispozitiilor dreptului comun in materie  de proba  si ale Legii 455/2001 privind semnatura electronica .

Astfel potrivit legii mentionate mai sus “ daca partile nu au convenit altfel, contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunostinta ofertantului.”

Contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediata a prestatiei caracteristice se considera incheiat in momentul in care debitorul acesteia a inceput executarea, in afara de cazul in care ofertantul a cerut ca in prealabil sa i se comunice acceptarea,  in acest ultim caz aplicandu-se prevederile alin 1.

Important este de stiut ca in situatiile in care legea impune ca informatia sa fie pastrata sau prezentata in forma sa originala , cerinta este indeplinita daca sunt intrunite cumulativ mai multe conditii printre care asigurarea garantiei integritatii informatiei(situatie relativa)  si  semnarea mesajului utilizandu-se semnatura electronica extinsa .

Legea comerciala  si doctrina in domeniu impun ca oferta de a contracta sa fie : reala , ferma exprimand o propunere neindoielnica pentru un angajamnet juridic , neechivoca , precisa si completa adica sa cuprinda toate elementele luate in considerare pentru incheierea contractului. Deci practic oferta trebuie pastrata in forma sa originala , nealterata pentru a sti cu precizie  ce anume destinatarul a accepat pentru formarea unui contract valid. In concluzie daca ne raliem la conditiile ce trebuie indeplinite potrivit legii 365/2002 este nevoie sa fie utilizata semnatura electronica extinsa.

Potrivit legii 455/2001 inscrisul sub semnatura electronica este considerat mijloc de proba asemenea inscrisului sub semnatura privata daca i s-a atasat sau asociat logic o semnatura electronica bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice. Procedura nu este deloc simpla implicand costuri tehnice si in multe cazuri nu se foloseste de catre comercianti, acestia rezumandu-se la emailul in forma pura .

Mai mult in doctrina se  apreciaza ca magistratii  de cele mai multe ori sunt neincrezatori in sistemele de informare electronice  chiar daca exista  semnatura electronica ,  datorita faptului ca sunt mult mai vulnerabile decat inscrisurile la modificari nedetectate decat de profesionisti  si deci nu formeaza in  totalitate convingerea pozitiva a  judecatorului asupra continutului acestora .

Revenind la email  aratam ca in instanta  partile de cele mai multe ori (nici nu exista in prezent o alta solutie)  trec pe suport de hartie  continutul acestuia prezentandu-l  in instanta sub aceasta forma.             Consider ca acesta poate constitui  un inceput de dovada scrisa  ce poate fi completat cu martori sau prezumtii  sau poate fi supus recunoasterii partii adverse prin intermediul interogatoriului .  

Avand in vedere faptul ca in Codul comercial  se prevede la articolul 46 alin. 2 faptul ca martorii pot fi admisi in procesul comercial ori de cate ori judecatorul considera ca trebuie sa admita proba testimoniala chiar si in conditiile prevazute de art. 1191 Cod civil, continutul unui email  concludent cauzei chiar daca nu poate fi  admis ca inscris sub semnatura privata poate sa intregeasca convingerea instantei in a admite martorii propusi de parte in dovedirea pretentiilor sale.  Acest subiect poate fi  dezvolat de la caz la caz potrivit situatiilor intalnite in practica.  

Articol redactat de avocat Mihaileanu Florian Sebastian

 

*****

Jurisprudenta . Raspuderea civila delictuala.

Chemarea in solidar a persoanei responsabile de comiterea prejudiciului alaturi   de  societatea asiguratoare. Inadmisibiliatea   obligarii   exclusive a asiguratorului  la repararea prejudiciului in cadrul actiunii indreptate direct impotriva acestuia.

Referitor la speta prezentata mai jos vom aduce unelele comentarii argumantate.

„Curtea retine faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justiţie prin decizia I din 28.03.2005 pronunţată de Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii,a statuat faptul ca  societăţile de asigurare trebuie citate în procesul penal numai în calitate de asigurator, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăţi şi asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenţie, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât şi direct asigurătorului de răspundere civilă .

Raportându-se la cauza de faţă, Curtea, în majoritate, constată că modalitatea de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile către partea civilă respectă dreptul de opţiune a părţii civile de a solicita despăgubiri celui răspunzător de producerea acestora.

                                                             Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala

                                                            Decizia penala nr.85/R/15.01.2010

 

In prezent dispozitiile art. 57 din Legea 36/1995 asa cum a fost modificata si completata  sunt abrogate,  insa la art. 42 din legea  mentionata se prevede faptul ca actiunea persoanei pagubite se indreapta in principal  impotriva celui ce a cauzat prejudiciul,  aceasta putand insa  chema in judecata si societatea asiguratoare in limita obligatiilor ce ii revin potrivit contractului de asigurare. Schimbarile ce au fost  aduse Legii 136/1995  au  in vedere faptul ca persoana pagubita  nu se mai poate indrepta direct impotriva asiguratorului singur  ci in   solidar cu persoana  responsabila de  comiterea prejudiciului.

In acest sens s-a pronuntat si Curtea de apel Craiova prin decizia 237/2008 care retine faptul ca” răspunderea asigurătorului are caracter subsidiar faţă de răspunderea delictuală a autorului prejudiciului, fiind limitată în condiţiile art. 42 şi 44 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, atât cu privire la întrunirea condiţiilor răspunderii personale a autorului prejudiciului – existenţa unui prejudiciu cert, determinat, aflat în legătură de cauzalitate cu fapta asiguratului, care a acţionat cu vinovăţie în forma culpei – cât şi privitor la plafonarea cuantumului despăgubirii la care poate fi obligat asigurătorul, în condiţiile obligaţiilor asumate prin contractul de asigurare.”

De asemenea curtea mai retine faptul  ca ”sub aspectul criticilor formulate de  asigurator  vizând obligarea exclusivă a acestuia  la dezdăunarea părţii civile pentru prejudiciul rezultat din producerea accidentului rutier, se reţine caracterul fondat al acestora.”

Deci in  ce priveste retinerea exclusiva a raspunderii asiguratorului in cadrul actiunii in raspundere civila delictuala indreptate direct contra acestuia,  jurisprudenta s-a pronuntat pe buna dreptate in sensul ca aceasta este inadmisibila. Acesta a fost in opinia  noastra  si motivul pentru care legiuitorul a abrogat art. 57 din legea asigurarilor care permitea pagubitului sa actioneze direct impotriva societatii asiguratoare.

In aceste cazuri coexista raspunderea delictuala a autorului prejudiciului cu raspunderea contractuala a societatii de asigurari si in acest sens invocam dispozitiile art. 42 alin.2  din  Legea 136/1995  prin care asiguratorul raspunde in limitele obligatiilor  ce-i revin  potrivit  contractului  de asigurare. Mai mult  persoana pagubita este un tert raportat la contractul de asigurare incheiat intre asigurat si asigurator , astfel incat este rezonabil ca tertul sa nu poata actiona direct pe asigurator.

Subiectul este controversat unele instante  admitand si contrariul chiar dupa abrogarea art. 57 din Legea 136/1995. Important este ca in astfel de spete asiguratorul va plati nemijlocit despagubirea celui pagubit numai in masura in care acesta nu a fost despagubit de asigurat , despagubire ce nu poate fi urmarita de creditorii asiguratului.De asemenea prejudiciul platit de asigurator poate fi material sau moral,  legea nefacand nici o distinctie in acest sens.

Articol redactat de avocat Mihaileanu Florian Sebastian

 

*****

 

Partaj dupa divort . Sot asociat intr-o societate comerciala cu raspundere limitata

Aspecte privind regimul matrimonial al bunurilor sotilor atunci cand unul dintre acestia este asociat intr-o societate comerciala  cu raspundere limitata

In studiul de caz ne raportam la dispozitiile  Legii  31/1990  a societatilor comerciale cu modificarile ulterioare si ale Codului familiei in prezent in vigoare. De asemenea vom face referire si la prevederile noului Cod Civil ce va intra in vigoare din toamna anului curent.

Potrivit legii 31/1990 in cadrul societatii cu raspundere limitata asociatii pentru a  constitui capitalul social trebuie sa aduca aporturi atat in numerar cat si in natura, in acest din urma caz  fiind vorba de  bunuri mobile si imobile , corporale sau incorporale etc.  Aporturile in numerar sunt  obligatorii la constituirea oricarei forme de sociatate comerciala si constituie de regula totalitatea capitalului social ca element al patrimoniului societatii comerciale.

Desigur asa cum am aratat mai sus  se pot aduce si aporturi societare  in natura acestea fiind evaluate valoric de catre asociati de comun acord mai putin in societatea comerciala cu raspundere limitata cu asociat unic unde este necesara o expertiza de specialitate . Aporturile in creante sunt interzise in societatea comerciala cu raspundere limitata.

Bunurile comune ale sotilor aduse ca aport social

Bunurile comune ale sotilor sunt dobandite de regula dupa incheierea casatoriei si constituie aportul fiecaruia in bani sau in munca  raportat la nevoile casnice si se delimiteaza de bunurile proprii potrivit Codului familiei. Doctrina in mare parte precum si jurisprudenta considera ca fiind bun comun si retributia salariala cu conditia ca aceasta sa fie efectiv incasata de catre unul dintre soti .

Oricare dintre soti poate aduce ca aport la capitalul social in cadrul constituirii societatii comerciale cu raspundere limitata  un bun comun , operand prezumtia de mandat tacit reciproc pentru bunuri mobile iar pentru imobile fiind necesar consimtamantul celuilalt sot. Avand in vedere ca pentru aporturile lor asociatii vor detine parti sociale , ne punem problema daca aceste  titluri de valoare ( partile sociale) vor fi  bunuri comune sau proprii ale sotului detinator.

Desi opiniile sunt impartite,  autorii cu renume in domeniu ( Ion P. Filipescu ) considera ca in masura in care un sot aduce drept aport social un bun comun , partile sociale corespunzatoare aportului sau,  constituie bunuri proprii. Achiesam la aceasta opinie avand in vedere art. 7 din Legea 31/1990 a societatilor comerciale, potrivit caruia contractul de societate (actul constitutiv) trebuie sa nominalizeze aportul fiecarui asociat in numerar sau in natura deci acesta se personalizeaza si individualizeaza.

Considerand ca legea 31/1990 este o lege speciala fata de Codul familiei, aceasta se aplica cu prioritate. In schimb beneficiile(dividende)  realizate in societate de catre sotul asociat vor fi bunuri comune in baza art. 30 si 31 din Codul familiei.

In cazul dobandirii de parti sociale ( ex. prin cesiune ) de catre unul dintre soti in timpul casatoriei se poate merge mai departe  si sa se considere ca aceste titluri de valoare constituie bunuri  comune in baza art. 30 si 31 Codul familiei cu precizarea ca in raport cu societatea numai sotul dobanditor va exercita toate  drepturile ce decurg din  detinerea partilor sociale pe numele sau,  inclusiv dreptul la dividende care se impart intre sotii asa cum am aratat mai sus.

Solutia  ca titularul partilor sociale din actul constitutiv sa exercite exclusiv  toate prerogativele referitoare la acestea este fireasca pentru ca  in caz contrar  printr-o simpla cesiune s-ar modifica structura sociala  nu numai in raport cu sotul cesionar asa cum este normal  ci si in raport cu celalalt sot coproprietar de titluri de valoare  ceea ce ar  contravenii principiilor de drept  societar si ar vatama pe ceilalti asociati care fortat ar trebui sa accepte un nou asociat .  

Acesta solutie este reglemantata si de noul Cod civil  inca neintrat in vigoare , la art. 349 alin. 2 care prevede : ca “in toate cazurile, părţile sociale sau, după caz, acţiunile sunt bunuri comune. Cu toate acestea, soţul care a devenit asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate”.

Potrivit  noului  Cod civil  care introduce notiunea de “conventie matrimoniala” prin care se poate deroga de la regimul matrimonial legal si astfel  prin aceasta partile sociale dobandite de unul dintre soti in timpul casatoriei  pot fi si  bunuri proprii.

Articol  redactat de avocat Mihaileanu Florian Sebastian

 

 

 

 

 

 

 

1. Concedierea nelegala a salariatului

 

2. Inregistrarile electronice - mijloace de proba in dreptul comercial

 

3. Jurisprudenta . Raspuderea civila delictuala.

Chemarea in solidar a persoanei responsabile de comiterea prejudiciului alaturi   de  societatea asiguratoare. Inadmisibiliatea   obligarii   exclusive a asiguratorului  la repararea prejudiciului in cadrul actiunii indreptate direct impotriva acestuia.

4. Partaj dupa divort. Sot asociat intr-o societate comerciala cu raspundere limitata

Aspecte privind regimul matrimonial al bunurilor sotilor atunci cand unul dintre acestia este asociat intr-o societate comerciala cu raspundere limitata